Posteritatea acatistelor

Viorel Mihail s-a enervat: scoate din bîlbele unor comentatori de fotbal de la Moldova 1 (n-aţi privit? Bravo: constipă sau ulcerează, după caz) o concluzie apocaliptică. Pe scurt, ideea este că de cînd Todercan, fostul preşedinte al Televiziunii, a fost schimbat, în post succedîndu-i doamna Sîrbu, la Moldova 1 s-au înmulţit naţionaliştii. Nu ne spune ce crede despre faptul în sine; în schimb îl ia la bani mărunţi în latură practică. Adică: „... de ce fără Todercan comentariile la meciurile din Liga Campionilor s-au transformat în camere de tortură pentru telespectatori? Comentatorul n-are idee de componenţe, încurcă fotbaliştii pe teren, şi cînd camera de luat vederi, în reluare, îi arată gafa, el nici nu-şi cere scuze. [...] Lovitura paralelă cu poarta la el e perpendiculară cu poarta, iar pasele sînt... neimprecise”.

Antepoziţia ceaslovului

Obiectiv vorbind, nu pot să nu-i dau dreptate lui Vasile Ernu („Timpul”, 17 decembrie 2010): sîntem într-adevăr nişte maeştri mari (mă tem că inegalabili!) la „externalizarea vinei”. Manuale de istorie, editoriale, polemici, cuvîntări incendiare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, taclale între chibiţii revirimentului, o întreagă atitudine la nivel social, indiferent de generaţie, credinţă, convingeri, cod cultural şi mai multă ori mai puţină (de regulă, mai puţină, hélas!) erudiţie consimte solidar că, istoric, am fi fără de prihană. Mereu alţii, vezi dumneata, ne-au tras clapa, ne-au jucat festa, ne-au făcut-o boacănă. Noi, vorba cronicarului (pe care o citează şi eseistul), „am fost sub vremi”, pradă inocentă a diverselor conjuraţii. Hazardul (sau, mai ştii, Pronia celestă) ne-a rînduit la intersecţia tuturor relelor, „de la popoarele migratoare pînă la turci, ruşi, comunişti etc.”, ergo, am vieţuit şi ne-am conturat destinul „după voinţa altora fără a ne atribui nici o vină”.