Cât de imbecilă trebuie să fie Europa?

Sigur că demisia guvernului e acum un subiect pe buzele tuturor. Nici măcar nu m-am ostenit să citesc reacţiile de care s-a împănat media de la noi: totul e previzibil ca tip maniheist de reacţie. Unii, aşa cum se aude pe stradă, aplaudă, alţii, după acelaşi tipic, deplâng. În miză, cică, sunt pieţele de desfacere europene şi în asta ar consta abominabila crimă a comuniştilor, democraţilor şi neafiliaţilor, care au votat pentru prăbuşirea (iau cuvântul de pe site-ul Radio Europa Liberă, reputat parcă pentru temperanţa sa) executivului. A! – şi Acordul de asociere. Tot cică.

Nu-i teribilism, mă grăbesc să anticipez unele reacţii, posibile măcar în principiu şi mai ales acum când mitul edenului european va cunoaşte, pe cât se pare, o nouă recrudescenţă. Nu e mult de explicat, dacă privim lucrurile de la... portmoneul omului obişnuit, adică a amărâtului care de vreo douj’ de ani tot aşteaptă să ni se dea democraţia peste cap (aidoma balaurului, da, pentru că şi regimul de aşteptare e la limită cu supranaturalul) şi să-i pună în mână măcar una dintre valorile pentru care ni s-a cerut să îndurăm, să credem, să nu cârtim, să consimţim cu smerenie la privaţiuni, să îngheţăm iernile de frig şi să facem blocaje la nivel psihic după lectura facturilor – ororile noastre lunare de, iacătă, aproape o viaţă. Eu, unul, dacă tot veni vorba, n-aş cere decât nişte străzi mai curate (e de groază câte noroaie au luat locul fastuoaselor zăpezi de mai acum câteva săptămâni), tratând gropile din contrapondere drept un rău necesar sau, mă rog, ca pe o condiţie sine qua non a curăţeniei în spaţiul public. Şi, dacă se mai poate, măcar politeţe în replică pe la supermarketurile noastre doldora de alogene frumoase, nici vorbă, dar complet surde la vorba românească: încă n-am citit un reportaj onest (în sensul profesionismului, în primul rând) despre discriminarea cinică la care suntem supuşi de către patronatul rus, patronat care se prevalează nonşalant de acoperire moldovenească! Ar trebui cineva să intre în pielea unuia de pe acolo, ca să vadă nemachiat, dincolo de slogane şi direct pe propria epidermă cum devine cu slăvita coabitare cu fostul frate mai mare. Dar ce mai atâta vorbă: daţi dumneavoastră înşivă, când vă mai aventuraţi prin părţile noastre, pe la matahalele de magazine (şi nu neapărat de la Bălţi, mica noastră Siberie, cu Kremlin, cu tot), ca să vă convingeţi. E o realitate tot atât de palpabilă ca şi exploatarea cruntă, eliberată şi de ultimul lest al umanului, prin fabricile care încă funcţionează, dar mai cu seamă în zonele economice zise libere. Presa noastră nici măcar nu s-a iţit în iadurile acestea sfârtecătoare de plămâni, de psihic: malaxoare în care ne pier, tură cu tură, mamele, soţiile, iubitele. Poliloghie, în schimb, cât cuprinzi despre, vai, ce sinucigaş gest au făcut legislatorii, trimiţându-l pe Filat în bancă. Pe acel Filat care s-a îmbogăţit din traficul cu ţigări peste Prut şi care, premier, a văzut în ţară un debuşeu ceva mai mare decât cele în care îşi făcuse mâna de combinator. Nu mă patetizez: dacă era altfel, nu aveam – la scenă deschisă, deliciu pentru tot felul de tabere şi facţiuni, dar mai cu seamă chilipir nesperat pentru PCRM, care îşi freca palmele în veche, ba pot pentru ca să spun antică cunoştinţă de cauză: divide et impera – meschina râcă cu alt aspirant la gloria cardului bine gonflat, Vlad Plahotniuc, demisul prin-vicepreşedinte al Parlamentului.Ce-a fost AIE-ul, privit retrospectiv? Un bâlci al găinăriilor, mai mari sau mai mărunte, după conjunctură, chimir şi pricepere. Lumea s-a jucat doi ani de-a alegerea preşedintelui, ca în cele din urmă să ne pricopsească cu o tataie fleşcăită în turul pantalonilor şi aproape nevorbitor: ăsta, cică, va bascula între preopinenţi (id est haitele râvnitoare de ciolan) în ceasul al doisprezecelea democratic!... 

Când faci o repede revistă a isprăvilor, mai toate demagogice (când nu sunt penale, ca pretinsele reforme din medicină şi învăţământ), te întrebi dacă nu cumva suferă de un humor secret lamentaţiile cu privire la ratarea Acordului? Cât de imbecilă trebuie să fie Europa pentru a credita un guvern de combinagii?

Ziarul de Iaşi